Capitolul 10- Urata

 

Tipat, durere

Amorteala, fragilitate

Toate la un loc

Prea mult sa le suporte.

 

Edward- POV

Dimineata a fost mohorata. Daca noi am fi fost intr-o alta zi m-as fi putut uita la frumusetea soarelui stralucind pe zapada. O astfel de scena ciudata , gheata ar trebui sa se topeasca dar nu s-a topit. Soarele era destul de puternic pentru a da lumina dar nu pentru a incalzi. Dar am fost prea ocupat sa schimb aceasta frumusete chiar si cu o singura privire.

Am stat cu capul pe umarul lui Alice.Bratul ei era infasurat in jurul umerilor mei, incercand sa ma tina intr-o singura bucata. Dupa alarma care a fost cauzata ieri, Alice nu a vrut sa imi dea drumu. Am incercat sa o linistesc, dar am fost prea slab ca sa trag masca puternica impreuna.

Cand am cazut, Alice a icnit si gandurile lui Esme au intrat in panica. Alice a venit langa mine si m-a impins din nou pe picioarele mele dar nu am putut sta pe ele. Ea a sustinut aproape toata greutatea mea si m-a intors cu fata la casa noastra inainte ca eu sa o opresc.

”Nu.” am soptit obosit. ” Nu pot….pleca…din nou.”

Ea s-a uitat la mine pentru cateva secunde. ” Edward, ai nevoie de odihna.  Departe de ea. ” sopti ea. ”Ne vom intoarce. Ea nu va merge nicaieri.”

”Nu.” am tras aer, chiar daca negarea in vocea mea suna jalnic.

Ea a oftat , m-a ridicat si a urcat din nou in copac. Ea m-a asezat cu atentie si  a odihnit capul meu pe umarul ei in timp ce o priveam pe iubirea mea dormind in imbratisarea unei mame. Mama ei.

Edward , esti bine? a gandit Esme cu ingrijorare.

”Da.” am suflat incercand sa sune cat de mult posibil cu o voce.

Imi pare rau , eu nu pot veni….a gandit ea usor.

”Nu.” am zis dintr-o data. ” Stai cu ea. Are nevoie de tine mai mult decat mine.”

Si restul noptii a trecut in tacere.

Eu nu stiu cum a fost timpul. Nu-mi pasa. Eu doar am stat si am privit forma ei de somn in timp ce ea era asezata pasnic in bratele lui Esme. Ea nu s-a plictisit deloc tinandu-o in strans sau mangaindu-i parul sau chiar frecand-o pe spate. Ea parea foarte ingrijorata in legatura cu ea. I-am multumit mai mult de odata pentru ca era atat de buna cu ea si pentru ca s-a ingrijoat pentru ea ca si cum era de-a ei, si pentru rabdarea care a avut-o cu Bella toata noaptea. Raspunsul ei era intotdeauna asta , Bella era fiica ei si ea o iubea.

Dintr-o data agitatia din mintea lui Esme mi-a indreptat toata atentia spre ea. Ea a simtit buzele Bellei zambind impotriva ei.

”Buna dimineata ,scumpo.” a soptit Esme cu un zambet.

”Buna dimineata , mama…..vreau sa spun…..” ea s-a oprit brusc si a inceput sa se corecteze inainte  ca Esme sa intervina.

”Tu stii ca nu conteaza ca m-ai strigat asa , nu? De fapt imi place.” a zis ea usor.

Bella a oftat si a strans-o pe Esme si mai tare. ”Si mie imi place ” a mormait ea . ”dar nu….l-ar deranja?” a luat o gura de aer.

Am fost destul de departe ca sa simt durerea acum , eram coplesit. Nu puteam simti durerea cuvintelor lor care trebuia sa mi-o provoace. Nu am putut simti nimic. M-am rezumat doar la privit.

”Bineinteles ca nu! L-ar face sa zambeasca.” a zis dintr-o data. Cred ca ea a avut dreptate. Totusi eu nu stiam. A fost ca si cum mintea mea s-a oprit din gandire sau a uitat cum sa gandeasca.

Bella a oftat usor.

”Trebuie sa-ti fie foame.” a observat Esme . ” Ar trebui sa iti aduc niste fo…”

”Nu.” Bella aproape a strigat , repede. ” Nu , te rog stai .Mie nu imi este foame.” a zis ea dintr-o suflare.

” Scumpo , ma voi intoarce . Iti promit. Dar tu trebuie sa mananci. ” a promis ea cu inima franta.

Bella tinea rochia ei in brate in timp ce se uita la ea. Ca si la coada, Damien a venit cu o cutie de pizza in mana lui si cu un zambet mare.

”Neata , somnoroaso.” a aprobat el in timp ce a pus cutia in capatul patului Bellei.

Bella si-a intors capul pentru a se uita la Damien si a tresarit. Ea a gemut si si-a dus mana pana la cap pentru al tine.

”Durere de cap?” a intrebat el?

”mhmm.”

”Asa ma gandeam si eu.”si a scos o pilula din buzunar si i-a dat-o ei. Ea a luat-o de buna voie.

Ea a incercat sa stea sus dar nu a putut de una singura , asa ca Esme a ajutat-o sa se ridice. Ea s-a uitat la picioarele patului si a observat cutia cu pizza.

Ea chicoti. ” Damien  , tu iti dai seama ca nimeni nu poate manca pizza la micul dejun , nu? Ea si-a strans buzele incercand sa nu rada.

”De ce? Este mancare nu-i asa?” a zis el cu o ridicare de umeri.

Bella a clatinat din cap dar el i-a luat-o inainte si i-a dat-o. ”Multumesc”

”Nici o problema.” a zis el.

Bella a mancat in liniste si Damien a inceput sa ii repovesteasca povestea sa lui Esme  , atunci cand ea l-a intrebat. Aproape ca mi-a parut rau pentru el  pentru ca a trebuit sa reaia totul din nou. Dar eu inca eram coplesit. Nici un sentiment , nu conteaza.

”Edward? De ce te uiti asa? Ma sperii.” a soptit Alice nesigura.

M-am uitat la ea fara sa vorbesc. Nu cred ca as fi putut vorbi chiar daca as fi vrut.  Ochii ei erau speriati si un pic confuzi. Mi-am intors capul din nou si am privit in timp ce Bella manca.

”Edward.” a soptit Alice, dar eu eram ca si cum nu puteam intelege. Ca si cum nu puteam intelege despre ce vorbea.

A fost o bataie in usa.

”Intra.” a zis Damien. Usa s-a deschis si a aparut Carlisle.

”O zi buna Bella.” a zis el cu un zambet. Ea i-a zambit inapoi.

”O zi buna Carlisle.” a radiat ea.

”Buna Esme.”

Ea doar i-a zambit inapoi. Carlisle l-a salutat pe Damien si a stat langa patul Bellei.

”Cum suntem noi azi?” a intrebat el in timp ce asculta bataile inimii Bellei, desigur , fara stetoscop.

”Sunt bine , multumesc.” a zis ea zambind. Carlisle se aseza pe marginea patului ei si i-a luat o mana intra lui.

”Bella” a inceput el cu prudenta. ”Ce s-a intamplat ieri? De ce ti-ai pierdut cunostiinta?”

Bella s-a intarit ”Eu …eu doar mi-am pierdut cunostiinta.” s-a balbait ea.

”Ceva a determinat asta. Aceasta nu a fost o pierdere de cunostiinta normala. Te rog spune-mi.” s-a rugat el.

Ea si-a muscat buza si s-a uitat la Damien pentru ajutor. El gemu ”Bella.”

Carlisle si Esme s-au uitat la el in timp ce el a oftat si a zis.

”As putea avea va rog un moment singur cu Bella?” a intrebat el politicos.

Carlisle si Esme s-au uitat unul la altul  dar s-au ridicat si au iesit afara din camera dupa ce  i-au promis Bellei ca se vor intoarce inapoi.

”Bella, de ce nu ii spui? El poate repara lucruri.” a zis el in timp ce statea langa ea.

”Nu.” sopti si isi lasa capul obosit.

Damien a oftat. ” Bella , doctorul a zis , ca sa poata rezolva asta trebuie sa se confrunte cu asta sau sa vorbeasca. Tu nu vrei sa faci niciuna din ele. Poate Carlisle are o alta parere.” el si-a aruncat mainile in aer.

”Nu vreau ca nimeni sa afle. Mai ales ei.” a mormait ea.

”Nu poate insemna ca tu iti doresti sa stai asa pentru totdeauna. Noi am putea face fata crizelor impreuna , dar o alta problema , tu o vrei in acest mod?” a intrebat el strangandu-si mainile la piept.

O lacrima singuratica cobora in jos pe obrazul ei in timp ce a soptit ” Nu”

”Apoi ma ajuta , te ajuta.” s-a rugat el.

Ea s-a luptat pentru cateva momente , incercand sa isi linisteasca rasuflarea. Priveam , ascultam dar nu intelegeam. Am incercat sa ma fac pe mine insumi sa ma concentrez asupra cuvintelor ei si a sensului lor  dar am constat ca pierdeam protectia de amorteala dulce.

Asa ca am tresarit inapoi.

”Edward te rog…” a soptit Alice. Ma striga de mult timp? Nu stiam. Eram cu ea cu corpul nu cu mintea. El era calm.

„O..ok.” ea era agitata. ”Damien , Eu…sunt gata sa vorbesc.”

Damien s-a uitat la ea pentru un moment , probabil in stare de soc. El s-a adunat pe el repede si a dat din cap pentru ea sa continue.

Ea a respirat adanc.”Despre ce as putea sa vorbesc?” a soptit ea nesigura, vocea ei era groasa si ea avea lacrimi.

”Sa incepem cu chiar acum. Cum te simti?” a cerut el incet.

Si daca as fi putut prezice raspunsul ei as fi fugit departe inainte sa il aud. Pentru ca mintea mea a ales exact cuvantul de inteles.

Un suspin singuratic a scapat in timp ce se uita in ochii lui Damien cu ochii plini de lacrimi  si a soptit ”urata.”

Un  tipat ascutit a taiat linistea diminetii ca o noapte clara. A fost plin de chin si durere. Ca un ecou am realizat ca aceasta mi-a apartinut mie.

Si soapta ei moale si sparta .”Edward?”